
De la Praga înapoi la cabinet: Ce înseamnă noutățile EPA 2026 pentru sănătatea ta mintală
Recent, am participat la cel de-al 34-lea Congres European de Psihiatrie (EPA 2026) desfășurat la Praga...
Pentru mine, a fi medic înseamnă mai mult decât a pune un diagnostic sau a prescrie un tratament. Înseamnă să rămân mereu conectat la știință, la oameni și la realitățile în continuă schimbare ale sănătății mintale.
De aceea, participarea la evenimente naționale și internaționale de profil, nu este doar o alegere profesională, ci și o formă de respect față de pacienți – pentru că fiecare informație nouă poate însemna un pas înainte în beneficiul lor.
În general, viața de medic este o formă continuă de învățare – o pregătire constantă și o deschidere spre nou, care, în final, se reflectă în calitatea actului medical și în evoluția stării pacientului.
A fi la curent cu cele mai recente cercetări, abordări terapeutice și direcții de dezvoltare în psihiatrie este modul prin care pot oferi îngrijire relevantă și actuală. De aceea, m-am gândit să vă împărtășesc câteva gânduri și impresii din cadrul evenimentelor de referință pentru specialiștii din domeniu, la care am participat.